Home / All / 8 cele mai bune seriale thriller

8 cele mai bune seriale thriller

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Un serial bun te poate ajuta să uiţi de problemele cotidiene, să te relaxezi și să te bucuri din plin de zilele libere. Suspans, acțiune, umor, povești de dragoste, situații imprevizibile, personaje puternice – de toate acestea poți avea parte urmărind un serial thriller bine realizat.

În această perioadă, în care sălile de cinema sunt închise, îți poți amenaja propriul cinematograf la tine acasă. Filmele și serialele de pe platformele de streaming sunt o alternativă perfectă de a petrece timpul liber. 

Dacă nu te-ai hotărât încă ce să vizionezi și ai nevoie de câteva idei, iată câteva dintre cele mai bune seriale thriller pe care le poți urmări începând chiar de astăzi:

1. „Breaking Bad“

„Breaking Bad“ este considerat unul dintre cele mai bune seriale din toate timpurile. Povestea este simplă: un profesor de chimie se apucă să producă și să vândă metamfetamină, după ce este diagnosticat cu cancer, pentru a le asigura celor din familie un viitor stabil. Odată intrat în această lume, pe alocuri primejdioasă, profesorul Walter White se lasă absorbit de iluzia câștigului rapid, iar adrenalina îl împinge către fapte necugetate. 

Alături de Walter White, pe parcursul celor cinci sezoane ale serialului, se află fostul său elev Jesse Pinkman, interpretat de actorul Aaron Paul. Violența ieșită din comun și umorul negru fac parte din acest serial de neratat pentru orice cinefil. „Breaking Bad“ poate fi urmărit pe Netflix.

2. „La Casa de Papel“

„La Casa de Papel“ este cel mai popular serial într-o altă limbă decât engleza, distribuit de Netflix. Producția spaniolă, creată de Álex Pina, a devenit un fenomen global. Serialul spune povestea unui grup de infractori care dă cel mai mare jaf al tuturor timpurilor: pătrund în Monetăria Regală a Spaniei pentru a tipări 2,4 miliarde de euro. Jaful este gândit de un bărbat misterios, cunoscut sub numele de El Profesor, interpretat de Alvaro Morte. 

Difuzat prima dată la 9 mai 2017, serialul a cunoscut faima internațională odată cu difuzarea sa pe platforma Netflix. Cinefili din întreaga lume au început să iubească personajele din serial și „La Casa de Papel“ a devenit una dintre cele mai îndrăgite și mediatizate producții. Sub conducerea lui El Profesor, grupul de infractori s-a pregătit pentru o nouă lovitură la Banca Națională a Spaniei. Sezonul al treilea a fost vizionat de 34 de milioane de utilizatori în prima săptămână de difuzare. În luna aprilie a acestui an a fost prezentat sezonul al patrulea, iar fanii serialului vor să afle dacă va exista și un al cincilea sezon, însă până acum, nu a fost făcut un anunț oficial în acest sens. 

De asemenea, se vorbește despre un fenomen muzical. Melodiile de pe coloana sonoră a serialului sunt fredonate și cunoscute de toți fanii „La Casa de Papel“. Ba mai mult, au apărut foarte multe coveruri. „Bella ciao“, imnul de rezistență împotriva fascismului, este, astăzi, asociat cu „La Casa de Papel“.

👉Gasesti AICI oferta noastra de SOUNDBAR

3. „Sharp Objects“

„Sharp Objects“ este o miniserie bazată pe romanul omonim al scriitoarei Gillian Flynn („Obiecte ascuțite“ – publicat în România la editura Trei). Cele opt episoade o au în prim-plan pe Camille Parker (interpretată de Amy Adams), o jurnalistă de investigații care, după o scurtă internare într-un spital de psihiatrie, se întoarce în orașul natal să documenteze moartea a două tinere. Căutând răspunsuri pentru decesele din oraș, Camille Parker ajunge în situația de a-și înfrunta proprii demoni și realizează că se identifică mult cu victimele. Un serial gândit ca un puzzle psihologic al trecutului, „Sharp Objects“ îți stârnește curiozitatea și te „obligă“ să rămâi în fața micului ecran. „Sharp Objects“ este disponibil pe HBO Go.

Vezi 👉AICI categoria noastra de TELEVIZOARE

4. „Big Little Lies“

Un alt serial care are la bază un roman de succes este „Big Little Lies“. Realizat după cartea omonimă a scriitoarei Liane Moriarty („Marile minciuni nevinovate“ – publicată în limba română la editura Trei), a fost inițial gândit ca o miniserie ce nu trebuia să depășească șapte episoade. Succesul serialului, care a obținut opt premii Emmy și patru Globuri de Aur, a determinat producătorii să realizeze un nou sezon.

Cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley și Laura Dern în distribuție, „Big Little Lies“ prezintă personaje complexe, competitive și arogante – pe de o parte, și prietenoase și altruiste – pe de altă parte. Secretele dintr-un orășel liniștit ies, treptat, la iveală, iar o crimă leagă pentru totdeauna viața câtorva femei. Suspans, personaje puternice, emoție, violență, dragoste – toate se regăsesc în serialul „Big Little Lies“, disponibil pe HBO Go.

5. „True Detective“

Serialul „True Detective“, creat și scris de Nic Pizzolatto, a fost prima dată difuzat pe HBO în 2014 și spune o poveste încâlcită și înspăimântătoare despre crime, decepții și înșelăciuni. În primul sezon, care a fost extrem de apreciat de critica de specialitate, Matthew McConaughey și Woody Harrelson sunt în prim-plan. Ei interpretează doi poliţişti americani, care pornesc pe urmele unui criminal în serie din Louisiana, în urma redeschiderii unui caz controversat din urmă cu 17 ani. În 2015, „True Detective“ a revenit cu un nou sezon, cu o nouă distribuție (Colin Farrell, Vince Vaughn, Taylor Kitsch și Rachel McAdams) și un nou caz, însă nu s-a mai bucurat de același succes. La patru ani distanță, a fost lansat cel de-al treilea sezon, în care Mahershala Ali are rolul principal. 

6. „Manhunt: Unabomber“

Cei cărora le plac misterele, suspansul, schimbările de situație și poveștile inspirate din realitate nu trebuie să rateze „Manhunt: Unabomber“. Ted Kaczynski, cunoscut mai degrabă ca „Unabomber“, a fost unul dintre infractorii greu de prins. Fost matematician și opozant al industrializării, Ted Kaczynski a fost responsabil de mai multe atentate cu bombă prin poștă, pe parcursul a 17 ani. „Manhunt: Unabomber“ prezintă modul în care un profiler al FBI a ajutat la urmărirea și prinderea lui Ted Kaczynski. „Manhunt: Unabomber“ are o distribuție din care fac parte Sam Worthington, Paul Bettany și Jane Lynch. Cele opt episoade pot fi urmărite pe Netflix.

7. „Narcos“

Povestea adevărată a dezvoltării cartelurilor drogurilor în Columbia și eforturile autorităților de a le ține piept sunt prezentate în serialul „Narcos“. În centrul atenției este Pablo Escobar, celebrul baron al drogurilor, care la apogeul carierei sale deținea 80% din traficul de cocaină din Statele Unite ale Americii. Cu personaje controversate, situații inedite, crime, violență și multe droguri, „Narcos“ este unul dintre cele mai apreciate producții ale tuturor timpurilor. Serialul are trei sezoane și poate fi urmărit pe Netflix. 

8. „The Wire“

Mulți spun că „The Wire“ este cel mai bun serial de televiziune din toate timpurile. Acțiunea are loc în Baltimore și este centrată asupra zonei în care se face trafic de droguri. Dealeri, polițiști, politicieni corupți – toate se regăsesc în „The Wire“. Un serial despre corupție, criminalitate, neputință, șantaj și efortul forțelor de ordine de a afla adevărul și de a nu se da bătute, indiferent de situație. Serialul a fost prima dată difuzat în 2002 și este la fel de actual și astăzi. Cele cinci sezoane sunt disponibile pe HBO Go.

Pe tine ce seriale te-au ținut cu sufletul la gură?

Sursă foto principală: Antonio Guillem/Shutterstock

Foto text: outnow.ch

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

About admin

Check Also

Importanța aerului din locuință – cum îl menții curat, pentru un plus de confort și siguranță

Aerul din locuință este important pentru starea de spirit și confortul familiei tale. Află cum poți avea un aer de calitate în casa ta

Lasă un răspuns